Fondul de Dezvoltare a Mediului «EcoDava» în colaborare cu Primăriile satelor Țipova și Horodiște, precum și a Inspectoratului Ecologic de Stat Rezina a elaborat un proiect pentru reabilitarea ecologică a Rezervației Naturale.
Necesitatea adoptării unor măsuri de reabilitare a Rezervației Naturale de la Țipova ecologiștii o explică prin starea deplorabilă a teritoriului adiacent.
„Rezervația Naturală de la Țipova este un loc unic, care atrage anual mii de turiști atît din Moldova, cît și din străinătate. În legătură cu aceasta, Fondul «EcoDava» a elaborat un plan de refacere ecologică a acestui loc pitoresc. Am organizat trei expediții în această zonă, în rezultatul cărora am publicat harta traseelor turistice din Țipova. Pe ea am indicat toate problemele care au fost stabilite de către experții noștri în acest teritoriu. De nenumărate ori activiștii noștri s-au ocupat de adunarea gunoiului de pe teritoriul dintre mănăstirea din Țipova și cascadele stîncoase. Aici ecosistemul este dereglat, pentru restabilirea căruia e necesară rezolvarea complexă a problemei“, a povestit președintele Fundației pentru Dezvoltare Ecologică Ecodava, Oleg Sclifos.
„Apariția gunoiștilor duce la faptul că prin locurile din preajmă zboară pelicula din polietilenă, fiind afectat grav, în consecință, ecosistemul local. Am găsit o soluție pentru această situație. Este necesar să îngrădim teritoriul gunoiștii spontane cu un gard din sîrmă ghimpată, datorită căruia va fi posibilă stoparea răspîndirii peliculei. Aceasta va fi o măsură temporară, căci mai tîrziu intenționăm să plantăm o barieră naturală de arbuști și arbori, inclusiv salcîmi. Plantarea copacilor o vom va începe toamna, iar Primăriile din Țipova și Horodiște, Fondul «EcoDava ne vor oferi suport în acest sens”, a povestit directorul interimar al Inspectoratului Ecologic de Stat Rezina Grigore Carpov.
Precizăm faptul că Fondul de Dezvoltare a Mediului «EcoDava» în colaborare cu Mișcarea de Tineret „Voievod“ participă anual în mod activ la curățarea teritoriilor adiacente Rezervației Naturale de la Țipova. În timpul acțiunii desfășurate în luna aprilie a acestui an, activiștii au parcurs traseele turistice, colectînd aproximativ 20 de tone de gunoi, care a fost evacuat în aceeași zi.