În fiecare an, în a treia zi de sîmbătă a lunii septembrie este marcată ziua mondială a curățeniei.
Fundația ECODAVA s-a alăturat mișcării globale și europene și a organizat o acțiune ecologică în pădurea din zona Pruncul din Chișinău, acțiune la care s-au alăturat și refugiați ucraineni care temporar sunt stabiliți pe teritoriul țării noastre. Am colectat zeci de saci de gunoi și am lăsat zona respectivă curată. ”Dorim astfel să atragem atenția tuturor asupra necesității de a avea o țară curată, cu cetățeni responsabili de mediul înconjurător și de sănătatea națiunii noastre, apoi și a omenirii în general!
Fundația ECODAVA promovează responsabilitatea fiecăruia pentru societate, anume pentru asta alegem să ne implicăm și să acționăm”, se arată într-o notă emisă presei.